A murit tamaia,
Duhoarea sta sa creasca.
Ne-a umplut 
ca raia
Limba moldovaneasca.
Mi-a pierit si somnul,
Pacea crestineasca.
Maraie spre Domnul
Limba moldovaneasca.
O biata batrana
N-are nici de pasca.
Sta cu halca-n mana
Limba moldovaneasca.
Isi creste frumosul
Limba romaneasca.
Ii arata dosul
Limba moldovaneasca.
Gangava, tot linge
Cizma muscaleasca.

Spre Evropi se-mpinge
Limba moldovaneasca.
Palida mi-e fata
Sub un cer ce casca.
Imi mananca viata
Limba moldovaneasca.
Voi muri, se pare,
Pentru-a mea lumina
Ma va plange oare
Limba cea romana?!?

CITITI IN CONTINUARE TESTAMENTUL LUI GRIGORE VIERU:

Limba Romana, oastea noastra nationala

Pe 30 august 2007 , la Academia de Stiinte a Moldovei, in ajunul Sarbatorii Limba noastra cea Romana, Grigore Vieru a rostit un discurs cu ocazia incununarii sale cu titlul Doctor Honoris Causa de catre aceeasi Academie. Discursul sau a fost  intitulat simbolic – Testament.


Stimate domnule presedinte al Academiei de Stiinte a Moldovei!

Onorat Consiliu suprem pentru stiinta!

Stimate domnule presedinte al Academiei Romane Eugen Simion!

Stimati colegi academicieni!

Iubiti frati!

O tulburatoare parabola biblica, pe care o desprindem din comoara intelepciunii regelui Solomon, suna astfel: atunci au venit doua femei desfranate la rege si au stat inaintea lui. Si a zis una dintre femei: Rogu-ma, domnul meu, noi traim intr-o casa; si eu am nascut la ea, in casa aceea. A treia zi dupa ce am nascut eu, a nascut si aceasta femeie si eram impreuna si nu era nimeni strain cu noi in casa, afara de amandoua. Insa noaptea a murit fiul acestei femei, caci a adormit peste el. Si s-a sculat ea pe la miezul noptii si mi-a luat pe fiul meu de langa mine, cand eu, roaba ta, dormeam, si l-a pus pe-al ei la pieptul meu. Dimineata cand m-am sculat ca sa-mi alaptez fiul, iata, el era mort; iar cand m-am uitat la el mai bine dimineata, acesta nu era fiul meu, pe care-l nascusem. Iar cealalta femeie a zis: Ba nu, fiul meu e viu, iar fiul tau e mort!. Iar aceasta ii zicea: Ba nu, fiul tau este mort si al meu este viu!. Apoi a zis Solomon: dati-mi o sabie, si i s-a adus regelui o sabie. Si a zis regele: Taiati copilul cel viu in doua si dati o jumatate din el uneia si o jumatate din el celeilalte!. Si a raspuns femeia al carui fiu era viu regelui  caci i se rupea inima de mila pentru fiul ei: Rogu-ma, domnul meu, dati-i ei acest prunc viu si nu-l omorati!. Iar cealalta a zis: Ca sa nu fie nici al meu, nici al ei, taiati-l!. Si regele a zis: Dati-i acesteia copilul cel viu, caci aceasta este mama lui!. Conotatia acestei geniale metafore biblice pare sa izvorasca din tragismul Limbii Romane de pe teritoriul Republicii Moldova. Ca si in Sfanta Scriptura, la noi, in Basarabia, copilul viu, care este Limba Romana, fusese furat tot pe intuneric. Si tot el, care este aceeasi Limba Romana, murise nu pentru ca Basarabia adormise peste el, ci pentru ca peste fiinta lui se lasase giganticul trup tarist. Singura neasemanare intre pilda biblica si dramaticele noastre realitati lingvistice este aceea ca si Romania, si Basarabia n-au nascut in desfranare cei doi copii, care, de fapt, era si este unul singur si se numeste Limba Romana. Tot ce este frumos poarta ponos!, zicea Anton Pann. Cu alte cuvinte, tot ce este frumos poarta in sine samanta suferintei si a jertfei. Exemplul cel mai potrivit in aceasta privinta il reprezinta Brancoveanu, Eminescu, Iorga. Din pacate, in strivitorul intuneric tarist ce acoperise Basarabia lipsea un Solomon al nostru. Tarul nu putea fi Solomon. De altfel, el insusi taiase in doua miraculoasa fiinta, care, din vrerea si mila Lui Dumnezeu, se numeste Limba Romana. Tot tarul a dat istoricei noastre limbi un alt nume: limba moldoveneasca. Cred ca nu este cazul sa explicam de ce s-a recurs la acest criminal procedeu. Motivul este arhicunoscut.Noul nume al Limbii Romane in Basarabia de sub ocupatia tarista, apoi de sub cea sovietica, jigneste un popor ce a trudit la zidirea Limbii noastre istorice, dar si memoria celor care, prin har si jertfa, au remodelat-o, dandu-i o desavarsire deplina, asezand-o in randul celor mai civilizate limbi ale lumii. Sa pomenim numele doar a catorva ctitori: Varlaam, Dosoftei, Neculce, Miron Costin, Cantemir, Eminescu, Alecsandri, Creanga, B.P. Hasdeu, Alecu Russo, Sadoveanu, Cosbuc, Arghezi, Blaga, Bacovia, Goga, Rebreanu, Calinescu, Perpessicius, Preda, Eugen Barbu, Labis, Stanescu, Sorescu, Ioan Alexandru, ca sa ne referim numai la clasicii plecati la stramosi. Aceeasi jignire aparatorii falsului glotonim o aduc si savantilor straini, care, prin competenta si cinstea lor, stiu mai bine decat catelusii nostri lingvistici cum se numeste corect Limba lasata noua mostenire.Se pune fireasca si logica intrebare: cum si de unde s-a iscat in Basarabia o alta Limba decat cea Romana?! A declarat oare candva Stamati, Donici, Stere, Mateevici ca scrisul lor este altfel decat romanesc?! Ati gasit undeva niste marturisiri in care Eminescu, Alecsandri, Creanga, B.P. Hasdeu, Alecu Russo, Sadoveanu, Bacovia vorbesc de limba moldoveneasca? Este adevarat ca exista un grai moldovenesc, care mi-e atat de drag, asa cum exista unul muntenesc, banatean sau oltenesc. Dar Limba este una singura si ea se numeste Romana. Sa lasam mai bine sa vorbeasca cititorii Limbii Romane care sunt marii carturari, scriitori clasici si moderni, lingvistii notorii: Dragos a adus in Tara Moldovei romaneasca limba (Dosoftei, 1642-1693); macara ca ne raspundem acum moldoveni; iar nu intrebam: stii moldoveneste? Ce: stii romaneste? (Miron Costin, 1633-1691);moldovenii, ardelenii si muntenii alcatuiesc un popor intreg si aceeasi limba (Alecu Russo, 1819-1859); simplu fapt ca noi, romanii cati ne aflam pe pamant, vorbim o singura limba, una singura, ca nealte popoare si aceasta in oceane de popoare straine ce ne inconjoara, e dovada destula ca asa voim sa fim si nu altfel (Eminescu, 1850-1889); Cugetarea romaneasca / Are portul romanesc. / Nu lasati dar s-o ciunteasca / Cei ce limba ne-o pocesc (Bogdan-Petriceicu Hasdeu, 1838-1907); N-avem doua limbi si doua literaturi, ci numai una, aceeasi ca cea de peste Prut (Mateevici, 1888-1917); Pe vremea aceea, in scolile din Basarabia, nu numai ca disparuse predarea limbii romanesti, dar nu era iertata elevilor intrebuintarea limbii materne nici chiar intre ei(Constantin Stere, 1865-1936); Teza existentei unei limbi moldovenesti diferite de limba romana este, atunci cand e de buna credinta, o iluzie si o greseala, cel putin extrem de naiva; iar cand e de rea credinta, e o frauda stiintifica (Eugeniu Coseriu, 1921-2002); Adevarul e ca nu sunt doua limbi identice cu numiri diferite, ci o singura limba de cultura si ca ea are o singura denumire  LIMBA ROMANA (Silviu Berejan, 1927). Sa citam si afirmatiile unui clasic in viata care este Ion Druta (1928) inserate in eseul Domniei sale Rascrucea celor prosti: Cum o numim pana la urma? Fireste, limba romana. Dupa ce am calatorit prin mai multe imperii, ne folosim de limba fiarta si cizelata de fratii de peste Prut in cazanele nationale. Iata ce zice un alt scriitor, academician, Mihai Cimpoi, atins si el, ca si Druta, de aripa geniului: Limba romana este rostirea esentiala a fiintei poporului nostru, din care putem deduce modul sau de a gandi, de a simti si de a exista in si intru istorie (Mihai Cimpoi, 1942); Limba fiecarei etnii este creatia sa cea mai profunda, cea mai semnificativa, cea mai bogata si cea mai daruita de harul frumusetii si al binelui (Valeriu Rusu, 1935); Exista o singura limba vorbita de la Nistru pana la Tisa si pana hat peste Nistru  Limba cea Materna care e Romana (Ion Dumeniuc); Fara indoiala, nu e absolut nimic condamnabil in faptul ca cineva foloseste expresiile vorbire moldoveneasca, a vorbi moldoveneste, caci ele corespund unei realitati incontestabile. Ba din contra, avem tot temeiul sa ne mandrim ca suntem moldoveni, ca avem un fel al nostru de a fi si de a vorbi. Dar cand e vorba de denumirea oficiala (…) trebuie folosit doar termenul de limba romana (Ion Etcu, 1935; Alexandru Darul, 1929); Se fac referiri la argumente, dar argumentele se iau din diferite sfere, si ele, formal, parca permit sa tragem concluzii de diferita natura. Insa, pana la urma, formula si concluzia definitiva trebuie sa fie una – cea care se bazeaza pe traditia istorica, cea care se sprijina pe argumentul stiintific. De aceea, denumirea limbii literare, a limbii in care au scris toti clasicii nostri, toti oamenii de cultura a fost si ramane una: limba romana(Haralambie Corbu, 1930).

Vor ramane in istoria nationala si cuvintele primului presedinte al Republicii Moldova, Mircea Snegur: Este lesne de inteles ca notiunea de limba materna din art. 13 al Constitutiei tine nu atat de un termen stiintific, cat de unul politic Limba Romana este numele corect al limbii noastre istorice, literare, de cultura si scriere. Am vizionat spectacolul Oltea montat la Teatrul National Mihai Eminescu si la Teatrul National Vasile Alecsandri din Balti dupa piesa lui Andrei Strambeanu cu acelasi nume, piesa care, dupa mine, va intra in Fondul de aur al dramaturgiei romanesti. Ma intreb in ce limba vorbea mama lui Stefan cel Mare, Oltea, care olteanca era, cu tatal lui, moldovean, tragandu-se din vita ardeleneasca: olteneste, moldoveneste, ardeleneste?! Mi-e jena sa mai discut acest subiect (al limbii moldovenesti), clar si pentru un copil din clasele primare. Stiu ca harul pe care mi l-a daruit Dumnezeu este atat cat il am. Dar limba si literatura romana, si nu cea moldoveneasca, mi-au dat totul. Am rasarit ca poet din frumusetea, bogatia si tainele Limbii Romane, careia ii voi ramane indatorat pana la capatul vietii.

Prima victima in sirul de jertfe in lupta pentru Limba Romana a fost poetul Nicolai Costenco. Numai pentru faptul ca, in 1940, a declarat ca nu exista nici o diferenta intre limba moldoveneasca si cea romana fusese condamnat la 25 de ani de surghiun siberian. Dandu-si duhul Stalin, poetul indurase urgiile infernului numai 15 ani din cei 25. De mare curaj barbatesc a fost gestul generatiei Andrei Lupan de a readuce in spatiul basarabean, in 1956, o parte din clasicii literaturii romane – Eminescu, Alecsandri, Creanga, B.P. Hasdeu, Cantemir, Alecu Russo, Negruzzi, Stamati, pe care generatia din care fac parte i-a cunoscut abia la facultate. Prin acest gest national, generatia Lupan isi spala pacatele ideologice. Mai tinerii scriitori de azi, dar si unii mai varstnici, se tot impiedica de Lupan. Or, daca activau si ei in aceleasi conditii draconice, cu siguranta ca se alegeau cu aceleasi pacate. Un coleg de generatie afirma ca eu am secerat pe Lupan la Adunarea Generala a Scriitorilor din 1987 in luarea mea de cuvant. Chiar asa?! Iata adevarul, iata ce am spus la acea adunare: Andrei Pavlovici, mi-a intunecat adolescenta piesa dumitale Lumina. Acum intuneca si adolescenta copiilor mei. Scoate-ti, va rog, din manuale aceasta lucrare, scoate-ti si versificarile dogmatice si puneti in locul lor poemele dumitale frumoase si curate, ca aveti de unde alege. Sa se cheme oare asta secerare?! Un pamflet plin de verva satirica publicase Vasile Coroban pe la sfarsitul anilor 50 sec. trecut in saptamanalul Cultura (redactor-sef Petrea Cruceniuc). Distinsul critic ironiza pe pseudosavantul lingvist care se numea Borsci. Pamfletul era semnat Zama.O minunata scoala de Limba Romana au fost superbele traduceri din literatura universala semnate de Igor Cretu, Alexandru Cosmescu si Aureliu Busuioc.

De o covarsitoare importanta nu numai artistica, ci si documentara, au fost romanele scrise pe teme istorice Biserica Alba (1975-1981, 1986-1981) de Ion Druta si Sange pe zapada (1985) de Vladimir Besleaga, primul roman din trilogia despre Miron Costin. In acelasi plan istoric se inscriu si piesele Doina (1968) si Horia (1973) semnate de acelasi Ion Druta, apoi Ioan Voda cel Cumplit apartinand lui Dumitru Matcovschi.

O satira vehementa este piesa lui Aureliu Busuioc Radu Stefan Intaiul si Ultimul adresata falsificatorilor istoriei noastre, piesa care fusese montata la Teatrul pentru Tineret Luceafarul in regia eminentului regizor Ion Ungureanu. Se jucase o singura data, pentru ca fusese interzisa de autoritati din start. Vorbesc si de istorie deoarece ea este strans legata de Limba Romana. Lumea la Chisinau descoperea arta dramatica prin Teatrul Luceafarul, aflat atunci sub obladuirea lui Ion Ungureanu. Frecventam Luceafarul si de dragul Limbii Romane, pe care o cultiva in mijlocul actorilor tineri acelasi Ungureanu. In 1988, cand inca nu se prabusise imperiul sovietic, aparusera trei studii care sunt istorice si ele: Vesmantul fiintei noastre de Valentin Mandacanu, publicat in revista Nistru (redactor-sef Dumitru Matcovschi), O limba materna  un alfabet de doctorul habilitat in istorie Ion Buga, studiul inserat in saptamanalul Invatamantul public (redactor-sef regretatul Anton Grajdieru) si Devaluari partiale in istoria limbii de Constantin Tanase si Vasile Bahnaru, publicat in aceeasi revista Nistru. O pagina de aur in istoria marii batalii este Frontul Popular. Copiii aunoroc de o fundamentala si atractiva carte – In cautarea identitatii noastre -, gandita si simtita de Nicolae Dabija. Jertfa stau la temelia lup-tei noastre pentru Limba Romana si grafia latina Doina si Ion Aldea-Teodorovici, care scrisesera cu vocea lor pe fata cerului numele Limbii Materne si al grafiei latine. Murise, in mod misterios, Gheorghe Ghimpu, un om de o frumusete sufleteasca rara, inimos luptator pentru eliberarea nationala, care facuse ani grei de puscarie alaturi de Alexandru Usatiuc, Valeriu Graur, Alexandru Soltoianu. Din cauza aceleiasi dragoste pentru Limba si pentru istoria neamului fusesera aruncati in temnita bolsevica transnistreana Ilie Ilascu, Andrei Ivantoc, Tudor-Petrov Popa, Alexandru Lesco.Toate aceste victime si suferinte se unisera intr-un singur suvoi spiritual care incepuse sa rupa zagazul antinational. Pe la sfarsitul anilor 1980, apare in ilegalitate la Riga primul nostru ziar cu caractere latine Glasul, fondat de Ion Druta, redactor-sef Leonida Lari. Saptamanalul Literatura si Arta (redactor-sef Nicolae Dabija) publica primele texte cu litere latine. Poti oare sa uiti asa ceva?! E un noroc ca in elucidarea problemelor de limba si istorie alaturi de scriitori s-au aflat si se afla mereu cei mai destinsi istorici. Un noroc avusese Parlamentul Moldovei si cel unional de personalitati scriitoricesti ca Ion Druta, Mihai Cimpoi, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Ion Vatamanu, Lidia Istrati, Andrei Strambeanu, Constantin Tanase.

Paznici de nadejde la curatenia Limbii noastre sunt scriitorii Valentin Mandacanu, Ion Ciocanu, Ion Melniciuc.

Iata un document al zilelor noastre, poate cel mai important, pentru ca este semnat de supremul si intregul for al stiintei intitulat Declaratia Adunarii Generale Anuale a Academiei de Stiinte a Moldovei. Citam: Adunarea Generala Anuala (din 28.02.96 n. n.) a Academiei de Stiinte a Moldovei confirma opinia stiintifica argumentata a specialistilor filologi din Republica si de peste hotare (aprobata prin Hotararea Prezidiului ASM din 9.09.94), potrivit careia denumirea corecta a limbii de stat (oficiale) a Republicii Moldova este Limba Romana. Sarut mana tuturor academicienilor si specialistilor filologi care au semnat o asemenea declaratie. Ea imi adancise mandria ca fac parte si eu din cei care vorbesc si scriu romaneste.

Greul cel mare cazuse insa pe umerii Institutului de Lingvistica al carei director era unul dintre cei mai de seama savanti lingvisti, Silviu Berejan, care a implinit recent 80 de ani. Primiti, va rog, floarea inimii tuturor intelectualilor nostri, maestre. Alaturam aceste cuvinte pe care le meritati din plin venite din partea doctorului si profesorului universitar Dan Manuca, director al Institutului de Filologie Al. Philippide din Iasi: Model de demnitate nationala care de-a lungul intregii vieti si-a urmarit mereu obiectivul stiintific in ciuda numeroaselor obstacole materiale si politice, incadrand cercetarile sale in contextul socio-cultural al tarii sale framantate, Silviu Berejan avandu-i alaturi pe colegii de Institut Ion Etcu, Alexandru Darul, Vasile Pavel, Anatol Eremia, Nicolae Raievschi, Maria Cosniceanu s.a., pe academiceinii-filologi Nicolae Corlateanu, Mihai Cimpoi, Haralambie Corbu, Anatol Ciobanu, Anatol Biletchi, pe titularii ASM, reprezentand alte domenii, intre care Andrei Andries, presedintele ASM, Vasile Anestiade, Dumitru Ghitiu, Gheorghe Ghidirim, Mihai Lupascu, Vsevolod Moscalenco, Sergiu Radautanu, Ilie Untila, Gheorghe Siscanu, a reusit sa dea expresie argumentata unui concept stiintific ce innobileaza imaginea Academiei noastre. Post-factum, va concluziona academicianul, parlamentul a gasit de cuviinta sa solicite si parerea Academiei in aceasta privinta. Drept raspuns, a urmat declaratia Institutului de Lingvistica, apoi cea a Prezidiului ASM, prin care s-a pus punctul pe i. Sub aspect legal, lucrurile au ramas in continuare neschimbate, desi, in fapt, intoarcerea inapoi a devenit imposibila.

Un rol important in rezolvarea unor probleme nationale avusese in parlament domnul profesor doctor Ion Borsevici, seful Cancelariei prezidentiale, desi, cu modestie, dansul declara ca, pur si simplu, este acolo un om de poraiala. Cu toate greselile forului parlamentar, fara indoiala ca avusesem atunci cel mai serios si cel mai inteligent parlament. Dar si cel mai operativ si luminat guvern, avandu-l ca premier pe Mircea Druc, ca ministru al Invatamantului pe Nicolae Matcas, ca ministru al Culturii si Cultelor pe Ion Ungureanu, ca ministru al Apararii pe Ion Costas. Totodata, aduc adanci multumiri Academiei Romane, in special ex-presedintelui Academiei, Eugen Simion, care impreuna cu savantii lingvistici de dincolo de Prut ne-au dat o mana de ajutor in limpezirea unor dificile si controversate probleme legate de numele autentic al limbii noastre. Aceleasi multumiri trebuie sa le aducem si savantilor rusi, a caror opinie despre numele corect al Limbii noastre era greu de respins si sub aspect stiintific, si in plan politic. Ne face placere sa citam numele si textele catorva dintre ei, in dezacord cu pozitia unor falsi lingvisti si istorici de la noi: Numai pentru faptul ca I. V. Stalin aminteste de limba moldoveneasca, a aparut problema limbii moldovenesti de sine statatoare, desi majoritatea lingvistilor considerasera pana acum ca romanii si moldovenii vorbesc aceeasi limba. Aceste afirmatii le facea reputatul lingvist rus Ruben Budagov (1910-2001) inca in 1957. Raspicate, clare, intemeiate pe studiul stiintific sunt si afirmatiile unuia dintre cei mai autoritari lingvisti din Federatia Rusa, Rajmund Piotrowski (n. 1922): Ocrotirea si sustinerea limbii romane in Basarabia presupune aplicarea, utilizarea ei intensa in toate domeniile de activitate, dar mai intai la nivel statal si administrativ. Iata si opinia unui alt celebru savant din Rusia, Serghei Kapita, nascut in 1930:Academicianul Piotrowski, un mare romanist si un foarte bun prieten al familiei noastre, a tot vorbit despre situatia lingvistica din Basarabia, inclusiv despre felul acesta al multor intelectuali, iscat din ratiuni de circumspectie politica, desigur, de a ocoli numele ei cel adevarat. Dar ea este limba romana si n-ai ce-i face. Eu, fiind departe de locurile de bastina a strabunicilor mei, tin la aceasta limba tocmai din acest sentiment de demnitate care include pentru un intelectual si datoria de a cunoaste si de a vorbi limba mamei care i-a dat viata si l-a crescut?. Profunda noastra recunostinta pentru acesti mari savanti de vita nobila.

Nu am confundat nicio-data politica imperiala tarista si sovietica cu marea cultura rusa: cu Tolstoi, Dostoievski, Gogol, Puskin, Lermontov, Ceaikovski, Esenin, Pasternak, Ahmatova, Tvetaeva, Bulgakov, Soljenitin, cu nobilimea rusa in general. Am citit de curand o zguduitoare carte documentara intitulata Cat costa un om, aparuta sub ingrijirea doctorului in stiinte istorice si academicianului Valeriu Pasat, in care o rusoaica basarabeana de vita nobila, Eufrosinia Kersnovskaia, isi povesteste viata tragica traita in GULAG, fiind urmarita si umilita si dupa iesirea din infern, dar continuand sa-si traiasca restul vietii cu aceeasi demnitate umana. Marturisesc ca, dupa lectura unor lucrari semnate de Soljenitin, nimic mai tulburator nu am citit despre crimele din GULAG. Iata ca au avut de suferi si rusii in cea mai fericita tara din perioada stalinista, tara care era impanzita de inchisori, de GULAG-uri, de spitale de psihiatrie in care erau aruncati oameni nevinovati si oameni sanatosi. Suferintelor noastre insa li se adauga cele ale Limbii, ale istoriei propriului neam si ale credintei stramosesti comori falsificate ori sterse in general de pe fata pamantului.  Trei distinse publicatii de cultura si istorie  Literatura si Arta, Basarabia (redactor-sef Dumitru Matcovschi), Limba Romana (redactor-sef Alexandru Bantos) si revista de istorie Cugetul (redactor-sef Ion Negrei) au tinut mereu vie prin articole si studii flacara Limbii Romane si a istoriei noastre.Cu totul neasteptat este si faptul ca jalnicii patrioti si argati ai inventatei limbi moldovenesti au cenzurat si falsificat nu numai pe cronicarii, pe clasicii literaturii romane, pe marii lingvisti si istorici, dar si pe dumnezeul religiei comuniste, Karl Marx. Or, iata ce zice creatorul ideologiei comuniste, care, teoretic, pare crestineasca, dar, aplicata in viata de toate zilele, a devenit contrariul ei si si-a dat duhul odata cu imperiul sovietic: Limba romana, zice Marx, e un fel de italiana orientala. Bastinasii din Moldo-Valahia se numesc ei insisi romani; vecinii lor ii denumesc vlahi sau valahi.Slujitorii falsului glotonim limba moldoveneasca ne pot replica: Sa vedem ce zice poporul. Dupa ce i s-a bagat in cap, amar de vreme, ideea ca vorbim o alta limba decat cea romana, e clar ce poate zice poporul, mai exact o parte a poporului. Savantii ihtiologi rusi au facut un experiment interesant. Citam dintr-o publicatie datele experimentului: studiind, vreme de cativa ani, comportamentul crapilor din bazinele crescatoriilor si facand diverse experiente de laborator, ei au remarcat ca pestii  in principal crapii  crescuti in captivitate sunt mult mai usor de prins decat cei crescuti in libertate. Spre deosebire de acestia din urma, crapii de crescatorie inoata mai aproape de suprafata, se deplaseaza in carduri, se impotrivesc curentilor de apa si constituie astfel o prada usoara chiar si pentru pescarii mai putin experimentati. Crescuti in nelibertate, o buna parte a oamenilor nostri, mai ales cei varstnici, plutesc in carduri la suprafata Limbii Romane si a istoriei neamului, prinzand grabnic si orbeste momeala. Suntem invinuiti de catre aceiasi patrioti ai limbii moldovenesti ca, pentru opinia noastra,opusa fanteziei lor, primim de la straini, in special, de peste Prut, premii si granturi. Sa fi primit oare niste granturi si Marx, Budagov, Piotrowski, Kapita, Mateevici, Coseriu, Druta pentru aceleasi convingeri stiintifice si crestinesti in respectivul domeniu?! Sa primeasca oare granturi si Nicolae Corlateanu acolo,in ceruri, pentru istoricul sau testament?! Am citit, nu demult, in ziarul bucurestean 7 plus, din 28 iulie a.c., despre un caz real, cu totul neobisnuit din Canada. In urma unei neintelegeri cu regina, un roi de albine a evadat din stup, luandu-si zborul intr-o directie necunoscuta. Prisacarul a anuntat politia despre disparitia roiului, iar slujitorii ordinii publice au purces in cautarea fugarelor aurii. Fericiti oamenii care traiesc intr-o tara in care politia cauta nu criminali, ci un roi de albine! Ma intreb cine si cum va intoarce inapoi roiul de moldoveni imprastiati prin Canada, Italia, Franta, Spania, Grecia, Portugalia, America?! Am vizitat in ultimii ani majoritatea acestor tari. Am stat de vorba cu moldovenii de acolo, multi castigand bine, este adevarat, dar muncind pe rupte, despartiti de familie, de copii, de bastina. Multi dintre ei, mai ales cei tineri, nu mai vor sa revina acasa. Iata ca azi nu mai suntem deportati in Siberii de gheata – suntem aruncati in tari bogate de unde multi nu se vor maiintoarce acasa. Ma puteti intreba ce legatura are Limba Romana cu moldovenii pierduti in furnicarul global. Are, si inca una foarte stransa! Daca vom fi nevoiti sa parasim pamantul natal cu acelasi ritm, peste vreo 50 de ani s-ar putea sa nu se mai vorbeasca romaneste pe la noi. Or, tocmai Limba si religia au tinut vie fiinta noastra nationala de-a lungul veacurilor. Gandindu-ma la asta, am uneori clipe de prabusire sufleteasca. Ma ridic insa. Altfel, n-as mai putea scrie. Stiu ca Limba Romana la noi nu este altceva decat o candela plapanda. Dar marele Shakespeare zicea: Nu este destul intuneric in tot universul ca sa stinga lumina unei plapande candele. Am spus-o de nenumarate ori: sarma ghimpata din fundul gradinii noastre mi-a zgariat si imi zgarie inima. O suport, insa, cu ingaduinta stiind ca, aidoma Zidului Berlinului, va cadea si ea atunci cand vor dori organismele internationale, marile puteri si, bineinteles, atunci cand va vroi poporul sa o darame. Zidul, insa, dintre noi si Limba Romana trebuie sa cada azi. Nu am nicio indoiala ca va cadea in curand. Lacrimi asteapta la rand, asteapta la coada sa straluceasca de bucurie in ochii nostri in acea mareata zi, cand vom fi si noi in rand cu lumea, cu alte cuvinte, in Europa. Nu poti intra in Europa cu granita in spate.

Asa sa ne ajute Dumnezeu!