Basarabia, deportările în masă

deportari22Pe când ranile foametei nu fusesera înca lecuite, începu o alta mare drama a taranimii basarabene – deportarile în masa ale gospodarilor de frunte ai satelor. De fapt aceasta dezradacinare a taranimii moldovene si izgonirea ei în Siberia era dupa razboi o reluare a procesului început în ajunul razboiului.

deportari1Un oarecare Butov, presedinte al biroului pentru Moldova al CC al PC(b) din toata Uniunea, trimitea înca la 1 noiembrie 1945 secretarului partidului bolsevic Gh. Malenkov un raport, în care cerea sa se ia masuri drastice pentru „reducerea influentei economice a partii chiaburesti înstarite a taranimii” din Basarabia pe motiv ca aceasta ar fi colaborat cu administratia româneasca si cu partidele politice din România. 

Foametea însa a amânat realizarea acestui plan, care era urzit la Moscova, bineînteles, nu la Chisinau. Autoritatile au revenit la el de cum au disparut urmele imediate ale foametei. Astfel, la 17 martie, Ivanov, presedintele biroului CC al PC(b) din toata Uniunea pentru RSS Moldoveneasca, Koval, secretarul CC al PC(b) al Moldovei, si Rudi, presedintele Consiliului de ministri al RSSM, trimiteau lui Stalin o scrisoare, în care îl rugau sa permita deportarea din Moldova a peste 10 mii de familii. Motivul principal era acelasi: capii acestor familii, în calitate de „elemente chiaburesti si nationaliste, au constituit întotdeauna sprijinul regimurilor reactionare române pe teritoriul fostei Basarabii, faceau parte din diferite partide burghezo-nationaliste românesti, erau promotori ai politicii antisovietice la sat”. 

Sigur ca gospodarii satelor basarabene nu aveau cum agrea Sovietele, care aratau pe fata ca doreau sa distruga tot ce era mai bun în agricultura taraneasca a tinutului. Dar masa gospodarilor de frunte ai satelor nu era implicata aproape deloc în activitatea partidelor politice din România, întrucât era absorbita complet de interese economice, cu toate ca foarte multi tarani – mai ales dupa ce au înteles ce aveau de gând sa faca sovieticii cu ei – regretau în mod sincer pierderea legaturii cu România de peste Prut. 

Dar deportarile au fost determinate si de un alt considerent, poate înca mai important, si anume de a lichida, prin izolarea fruntasilor satului, rezistenta la colectivizarea fortata a gospodariilor taranesti si la crearea accelerata, pe aceasta cale, a sistemului socialist în agricultura. Acesta este un adevar pe care nu-l ascundea nici chiar istoriografia sovietica si este relevat cu destula obiectivitate în cercetarile mai noi ale istoricilor moldoveni. 

Conducerea partidului bolsevic din Rusia si guvernul sovietic au „aprobat”, la 6 aprilie 1949, „rugamintea” mentionata mai sus a administratiei sovietice din Moldova, hotarând sa deporteze în Kazahstan, Asia Centrala si Siberia „11280 de familii cu 40850 de oameni”. Decizia era însotita de o informatie aditionala, care preciza ca guvernul sovietic hotarâse ca „deportarea categoriilor mentionate mai sus sa se faca pentru vecie (subliniere în document – n.a.)”.

În afara de acest fapt extraordinar de semnificativ pentru dezvaluirea adevaratului caracter al regimului de ocupatie sovietic, fapt necunoscut mai înainte de istoriografie, se mai cer mentionate în mod special înca doua detalii ce se impun la citirea acestor documente. Unul dintre ele este confiscarea întregii averi a celor deportati, ceea ce demonstreaza, indirect, ca într-adevar aceasta populatie era expatriata pe vecie. Al doilea, ca cei deportati erau susceptibili de tratamentul stipulat de dreptul penal, deci erau calificati drept elemente infractionale, ceea ce era în egala masura absurd si inuman. 

O chestiune noua este aceea daca taranii aveau stire de „surpriza” pe care le-o pregatea regimul de ocupatie. Traditia istoriografica nu cunoaste alta parere decât ca ridicarea în 1949 a zecilor de mii de tarani s-a facut pe neasteptate. De fapt nu este deloc asa, pentru ca documentele care au fost date la iveala în ultimii ani spulbera iluzia surprizei. Ne referim în continuare doar la o parte neînsemnata din multimea de astfel de date. 

La 15 mai 1949, un ofiter de militie declara, în prezenta unui grup de oameni din satul Ermoclia din raionul Causeni, ca asa-zisii chiaburi „peste câteva zile vor fi deportati în adâncul Uniunii Sovietice, iar averea lor va fi confiscata”. La 26 mai, fiind interogat de catre oamenii Securitatii, directorul scolii din satul Redi-Ceresnovat, A. Topor, marturisea ca în zilele de 26-28 aprilie fusese vizitat acasa de catre un oarecare Mihailiuk, capitan KGB, care i-a spus ca urma sa fie deportat. Spunând acestea, ofiterul „scoase din geanta sa niste mape, în care, povestea Topor, am citit numele Kveatkovschi F.C., Sochirca A.C., Iustin Taralunga si, se pare, Anton Popa. Gasind mapa cu numele meu, Mihailiuk mi-a aratat de departe prima pagina a dosarului ca dovada a afirmatiei sale ca voi fi deportat. Aceasta se prezenta ca o ancheta executata la tipografie pe hârtie alba. În partea de sus am citit cuvântul „premilitar”, scris la masina, apoi numele meu de familie, prenumele, numele dupa tata, anul nasterii, originea sociala, studiile. Dupa asta sotia mea a început sa plânga. Atunci a început sa plânga si Mihailiuk, zicând: „Îmi pare rau pentru voi, dar va vor duce de aici nu mai târziu decât peste 10 zile”. Un taran din Drochia, A. Bejan, s-a destainuit, din întâmplare, unui agent KGB: „Niste buni cunoscuti de ai mei mi-au povestit ca am fost inclus în lista chiaburilor. Pe la sfârsitul lui mai sau în iunie, când se vor termina examenele în institutiile de învatamânt, persoanele din listele cu chiaburi, comercianti, cei care au fugit în România si s-au întors, cei suspecti din punct de vedere politic vor fi trimisi din Moldova. O ruda de a mea din Edinet este în relatii bune cu un capitan de Securitate, care i-a spus ca a fost inclus în listele cu chiaburi si i-a zis, daca doresti sa nu fii deportat, atunci sterge-o de aici de cu vreme. Asa a si facut, a fugit nu se stie încotro”.

O femeie pe nume Moskviciuk, administrator de case din Chisinau, a declarat: „În curând vom evacua din Basarabia toate persoanele suspecte”. De altfel, în luna mai Chisinaul fierbea de astfel de zvonuri. Pâna si corespondenta interceptata de KGB continea o multime de relatari despre apropiatele deportari. G.A. Jmurciuk, cetatean din raionul Sângerei, scria unei rude din regiunea Vorosilovgrad: „Nu ne scrieti scrisori, deoarece pe la noi lumea vorbeste ca toti basarabenii vor fi deportati în alte locuri”. Multi moldoveni deportati în Siberia înca în iunie 1941 scriau rudelor de la bastina si întrebau daca într-adevar vor fi deportate degraba si ele. „Pe la noi pe aici se aude, scria E.I. Buzdugan din regiunea Tomsk, ca din Basarabia va fi deportata foarte multa lume. Asa sa fie oare?” 

Din documentele arhivei Ministerului Securitatii Nationale al Republicii Moldova, care încep sa fie valorificate abia acum, cunoastem ca multi basarabeni au intrat în formatiunile de lupta împotriva sovieticilor tocmai pentru ca erau informati ca urmau sa fie izgoniti pentru totdeauna din satele lor. Prin iunie 1949, taranul Gavril Andronovici din satul Condratesti, raionul Cornesti, marturisea într-un cerc de prieteni, care la scurt timp dupa aceea vor constitui nucleul organizatiei Armata Neagra, ca fusese inclus în lista chiaburilor si ca mâine-poimâine va fi ridicat si trimis în Siberia. Aceasta stire a fost confirmata si de alti participanti la acea întrunire din casa lui Andronovici. Tribunalul militar din Odesa mentiona ca în 1949 multi tarani din raioanele Cornesti, Chiscareni si Bravicea au aflat din timp despre ridicarile ce se pregateau, de aceea au parasit satele si s-au ascuns prin paduri. 

Ultimele directive privind deportarea au fost date la sfârsitul lunii iunie si începutul lui iulie 1949. Ceea ce pretindea a se chema guvern al Moldovei fixa, prin hotarârea sa din 28 iunie 1949, numarul definitiv al familiilor care urmau sa fie ridicate si repartizarea lor pe raioane, iar prin decizia din 30 iunie aducea o serie de detalii care completau hotarârea mentionata a guvernului sovietic din 6 aprilie privind confiscarea averii celor deportati. Tot la 30 iunie, Ministerul de Interne al URSS stabilea ca cele 11280 de familii cu 41200 de oameni (deci cu 350 mai mult decât se hotarâse la 6 aprilie) urmau sa fie trimise în regiunile Kurgan, Tiumen, Irkutsk, Altai, Bureat-Mongolia. Între timp, pâna nu fusese înca dat semnalul de atac, ofiterii KGB trimisi în judetele si raioanele republicii lucrau cu sârg la completarea listelor, asa încât pâna la 2 iulie fusesera luate în evidenta 12718 familii cu 43387 de oameni ce ar fi urmat sa fie expulzati din tinut. Înainte de zisul semnal, se stabilisera definitiv cifrele: 13000 familii cu 45537 de viitori expatriati. 

Cum se stie, semnalul pentru deportare (asa-zisa operatie „lug” – în traducere din ruseste: „Sud”) a fost dat la ora 2 noaptea în 6 iulie.

Anunțuri

Un răspuns to “Basarabia, deportările în masă”

  1. )))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
    )))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: