Partidul Libertăţii – lupta antisovietică continuă

„Partidul Libertăţii” a fost o organizaţie antisovietică din Basarabia, care a fiinţat în anii 1949-1950. În Actul de acuzare din 16 decembrie 1950 organizaţia este caracterizată ca una formată din „naţionalişti moldo-români”, care „au avut o atitudine ostilă faţă de înfrângerea României fasciste în cel de-al doilea război mondial şi faţă de instaurarea Puterii Sovietice în Moldova”. Oganizaţia întrunea un număr mare de membri, de origini sociale diferite (fapt care asigura activitaţii lor un impact propagandistic considerabil) şi care acţionau în diverse localităţi ale Basarabiei. Nucleul organizaţiei era compus în special din pedagogi, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ superior.

Ideea de a se organiza pentru a opune rezistenţă într-un mod cât mai eficient politicii genocidare stalinste le-a venit membrilor care mai târziu aveau să formeze nucleul organizaţiei (e vorba de pedagogul Victor Andreev, în primul rând) încă în anul 1946, în timpul unei întruniri studenţeşti, după un discurs al unui tânăr pe nume Nicolae, care, conform documentelor din arhivele A.M.N.S.N.R.M., ar fi spus „nişte adevăruri cunoscute de toată lumea, dar pe care nimeni nu îndrăznise până atunci să le rostească”, precum ar fi faptul că regimul comunist era „un regim fariseic” şi că tinerii nu se puteau bucura de tinereţea lor, atunci când „părinţii şi fraţii le gemeau prin închisori”. De menţionat că Nicolae Istrati, de exemplu, unul dintre membri, nu era un novice în ce priveşte activitatea antisovietică, el mai fusese arestat, în 1946, pentru „agitaţie antisovietică” şi condamnat la 10 de închisoare, dar eliberat prin amnistie. Totuşi, „Partidului Libertăţii” se constituie abia în 1949.

Membrii fondatori ai „Partidului Libertăţii” au fost: Constantin Condrat, născut în 1814, la Soroca, absolvent al Seminarului Pedagogic din Bălţi, director al şcolii primare din satul Băcioi, Ion Istrati, născut în 1929, şi fratele său Nicolae Istrati, născut în 1926, în satul Văsieni, pedagogi la şcoala primară din satul Băcioi, Victor Andreev, născut în 1923 în satul Manoileşti (raionul Kotovski), pedagog la şcoala din Băcioi. Printre membrii cei mai activi s-au mai numărat Vladimir Bivol, născut în 1923 în satul Cojuşna (raionul Chişinău), care încă din 1945, în calitate de student la Institutul Pedagogic din Chişinău, se implică în activitatea unei alte organizaţii antisovietice „Organizaţia revoluţionarilor din Basarabia”, Tudor Goncearencu, născut în 1915 în satul Gălăţeni, fiu de preot, fost ostaş în Armata Română, Andrei Sănduţă, născut în 1921 în satul Ialoveni, director al şcolii primare din satul Sofia (raionul Cărpineni) ş.a.

„Partidul Libertăţii” avea un Regulament, care stipula principalele scopuri ale organizaţiei. Regulamentul facea apel la sentimentele patriotice ale cetăţenilor fostei Românii Mari, la memoria lui Avram Iancu şi Tudor Vladimirescu, şi îi chema să lupte, urmând „glasul pornit din adâncul inimii rănite”. Regulamentul se adresa în mod exclisiv celor care simţeau datoria de a lupta, iar „nepatrioţii” erau avertizaţi: „atunci când Patria (n.n. – România) îşi va recăpăta liberatea, să nu veniţi în genunchi să-i cereţi ocrotire”. Regulamentul avea prevederi stricte despre calitatea de membru, astfel încât nu oricine putea face parte din organizaţie.

Obiectivele organizaţiei erau: „a reda din nou libertatea şi a pune pe tron pe rege”, „a educa oameni hotărâţi, căliţi în luptă, care mâine să formeze guvernul statului român”, „a lichida toate elementele putregăioase, care şi-au regăsit reşedinţă pe teritoriul român”, „a repatria pe toţi care astăzi stau înlănţuiţi în Siberia”, „a întoarce avutul celor ce au fost despuiaţi de hoardele năvălitorilor”, „a restabili echilibrul ţării din punct de vedere economic, industrial, ştiinţific etc.”, „a restabili graniţele ţării”. Interesant că structura „Partidului Libertăţii” era asemănătoare cu a altei organizaţii antisovietice, „Partidul Democrat Agrar”, precum şi faptul că în Regulament se face referire la existenţa unei rezistenţe organizate în Polonia. Se mai cunoaşte faptul că organizaţia încercase să ia legatura cu organizaţii similare atât din Basarabia („Mişcarea Nordică”), cât şi din Ucraina. E posibil ca membrii organizaţiei să fi fost la curent cu existenţa unor organizaţii similare în Bucovina Românească, unde rezistenţa luase proporţiile luptei armate „de partizani”. La 6 iulie 1949 fraţii Istrati sunt deportaţi în Siberia, fără vreo legătură cu activitatea lor în cadrul „Partidului Libertăţii”. Aflaţi în Siberia, ei reuşesc să comunice cu cei de acasă şi să dea sfaturi membrilor organizaţiei.

Activitatea organizaţiei clandestine „Partidul Libertăţii” a constat în temei în munca de propagandă. Membrii ei tipăreau şi distribuiau foi volante, organizau întruniri cu caracter antisovietic, cooptau de noi membri, având grijă de educarea lor „în spiritul valorilor strămoşeşti”. Din documentele de arhivă reiese că organizaţia avea un depozit de arme. Se mai ştie că la 30 mai 1950 existau cel puţin 7 celule primare ale acestei organizaţii.

Arestările încep în iunie 1950, primul capturat fiind Victor Andreev. Au urmat Andrei Sănduţă, Ion Andreev, Vasile Vâlcu, Tudor Ciorescu, Simion Calestru, precum şi alţi 29 de membri ai organizaţiei. Sunt aduşi din Siberia şi închişi la Chişinău fraţii Istrati. Despre tortura practicată în închisorile comuniste aflăm din Jurnalul lui Victor Andreev, pe care acesta îl ţinea, chiar fiind închis, şi care a fost confiscat de KGB.

Procesul intentat la 18 ianuarie 1951 a avut loc cu uşile închise, la fel ca şi în alte cazuri similare. Ca şi în cazul altor organizaţii antisovietice, condamnaţilor li s-au aplicat pedepse exagerate, în temeiul unor acuzaţii false, documentele care constituiau „dovada crimei” fiind corespondenţa membrilor organizaţiei, Regulamentul acesteia, două poezii antisovietice scrise de Vladimir Bivol, armele şi cartuşele confiscate de KGB, precum şi almanahul ziarului „Basarabia şi Bucovina”, considerat „culegere fascistă”. Constantin Condrat, Ion Istrati, Vladimir Bivol, Vasile Vâlcu şi Victor Andreev au fost condamnaţi la moarte prin împuşcare. Ceilalţi membri ai organizaţiei au fost condamnaţi la diverse termene de muncă forţată în Siberia sau la închisoare.

De menţionat că mulţi dintre cei condamnaţi au fost reabilitaţi (în 1990), dar nu toţi. „La 25 martie 1994 Judecătpria Supremă a Republicii Moldova a confirmat hotărârea anterioară a instanţelor judecătoreşti privind condamnarea, în baza art. 196 al C. P. al R.S.S.Ucrainene, a lui Ion Istrati, Simion Pananghiu, Simion Calestru, Vasile Vâlcu, Eremia Staratn şi Grigore Vâlcu, considerând că nu există temeiuri pentru anularea deciziilor judecătoreşti şi reabilitarea lor”.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: