Maria Buruiană – „Judecata” şi aplicarea pedepsei

Tragicomedia acuzării este urmată, în acelaşi spirit, de simulacrul de judecată. Maria Buruiană este acţionată în justiţie, împreună cu alţi 13 participanţi la mişcarea de rezistenţă, prin hotărârea din 10 ianuarie 1951 a tribunalului militar al trupelor MAI al RSSM. Procesul s-a desfăşurat în zilele de 20-24 ianuarie „în şedinţă închisă de judecată, fără participarea acuzării şi apărării şi fără martori”.

Comportamentul acestei femei simple la un astfel de spectacol lugubru, cum era judecarea de către KGB a „trădătorilor de patrie”, este ieşit din comun. După cum prea bine se ştie, oamenii KGB-ului şi ai NKVD-ului erau, pe parcursul anchetelor şi proceselor numite inadecvat juridice, deosebit de duri şi diabolic de inventivi, aşa încât mai totdeauna „scoteau” de la victimele lor tocmai „dovezile” de care aveau nevoie. Fapt în general valabil şi pentru martirii mişcării de rezistenţă din Basarabia postbelică. Cazul Mariei Buruiană este totuşi o excepţie de la această regulă. Este incredibil, şi totuşi documentele stau mărturie incontestabilă a dârzeniei şi neînfricării acestei femei. 

Într-o scrisoare pe care o trimitea la 1 august 1955 procuraturii militare din Moscova, ea menţiona că anchetarea sa şi a celorlalţi oameni care au fost judecaţi împreună cu ea „se făcea neobiectiv, tendenţios. Procesele-verbale nu se dresau în temeiul declaraţiilor celor acuzaţi şi nu erau aduse la cunoştinţa acestora. Eu, o simplă femeie, multe nu înţelegeam, din care cauză anchetatorul Ghetman recurgea la măsuri ilegale, inclusiv bătaie, ceea ce a provocat naşterea prematură şi moartea copilului meu”. 

Dar maltratările n-au înfrânt-o. La procesul menţionat, chiar la prima manifestare a călăilor în rol de străjuitori ai ordinii şi dreptăţii, ea a răspuns scurt, categoric: „Nu mă consider vinovată şi nu recunosc nimic”. 

De fapt, la acel proces cazul ei s-a dovedit a fi pentru „judecători” o surpriză la care nu s-au aşteptat. Cerându-i-se să povestească despre legăturile ei cu Armata Neagră, pentru a-şi recunoaşte astfel vina, ea a declarat: „Nu recunosc că aş fi vinovată de ceva. Nu port nici o vină şi nu am ce povesti”. În continuare, procesul-verbal menţionează că „Buruiană Maria s-a exprimat prin cuvinte indecente, în moldoveneşte. Preşedintele a preîntâmpinat-o pe Buruiană că dacă îşi va mai permite expresii indecente, va fi dată afară din sala de judecată în temeiul unei decizii judecătoreşti”. 

Acest incident provoacă o tergiversare a procesului, scenariul iniţial este modificat din mers. Se operează lungi şi încurcate confruntări ale declaraţiilor Mariei, pe de o parte, cu depoziţiile altor acuzaţi sau deja condamnaţi şi ale unor martori, pe de altă parte. Însă toate aceste eforturi s-au dovedit a fi zadarnice. Referitor la depoziţiile din unele procese-verbale, care dovedeau că ea s-ar fi întâlnit cu Ion Borş şi cu alţi membri ai organizaţiei, Maria răspundea, invariabil, că acestea „sunt mincinoase şi eu le resping. Nu sunt vinovată şi nu cunosc pe nimeni”. Şi din nou cel care a alcătuit procesul-verbal a notat că „Buruiană Maria s-a exprimat în moldoveneşte, necuviincios. Preşedintele iar a avertizat-o pe Buruiană Maria că dacă va mai ocărî încă o dată în sala de judecată, va fi dată afară şi sentinţa va fi pronunţată fără depoziţiile ei la judecată”. 

Evident că acuzatorii (de fapt, întregul tribunal avea doar sarcina de a acuza) au căutat să exploateze la maximum aşa-zisele depoziţii ale inculpatei, smulse în cursul anchetei prin metodele menţionate mai sus, la care însă Maria răspundea repetat: „Nu ştiu ce fel de mărturii am adus anchetatorului. Declar încă o dată că nu ştiu nimic”. 

În sfârşit, ultimul argument cu care „judecătorii” credeau că vor învinge rezistenţa femeii a fost citirea acelor depoziţii din procesul-verbal al anchetei lui Ion Borş care dovedeau legătura Mariei Buruiană cu Armata Neagră. În baza acelor depoziţii (care, desigur, fuseseră şi ele fabricate în stilul deja cunoscut), judecata constata că „în octombrie şi noiembrie 1949, pe când se aflau deja în ilegalitate, Ion Borş, Teodor Coşcodan şi Andronovici au fost de trei ori pe timp de noapte în casa Mariei Buruiană, şi de fiecare dată când ei plecau, ea îi sfătuia să fie atenţi, pentru a nu fi prinşi de către organele de miliţie”. Dar inculpata a răspuns că „depoziţiile lui Ion Borş sunt greşite. Nu l-am văzut pe Ion Borş la mine în casă, deşi se poate ca el să fi venit la soţul meu, Grigore Herţa”. 

Astfel, toate strădaniile organelor sovietice de teroare judiciară de a o forţa să-şi recunoască vina n-au avut nici un rezultat. Ultimele cuvinte rostite de Maria la proces au fost: „Nu recunosc că aş fi vinovată cu ceva. Cer judecăţii să mă elibereze”. 

Bineînţeles că n-a fost eliberată, pentru că procesul care i s-a intentat nu a fost o judecată ca atare, ci pur şi simplu o farsă, ridicolă din punct de vedere juridic şi tragică faţă de destinul oamenilor târâţi la acel spectacol sinistru. În realitate, soarta Mariei Buruiană şi a tuturor celorlalţi participanţi sau susţinători ai mişcării de rezistenţă fusese hotărâtă cu mult înainte de proces, încă din momentul arestării lor. Astfel, deja la 14 decembrie 1950, Mordoveţ, ministrul SS al RSSM, decidea trimiterea Mariei Buruiană în Gulag. „Ţinând cont de faptul că, prin caracterul crimei, menţiona acesta, ea trebuie supusă unei izolări speciale, după condamnare să fie trimisă, pentru ispăşirea termenului de pedeapsă, într-un lagăr special al MAI al URSS.”

Munca forţată în lagăr, la care erau condamnaţi, de obicei, acuzaţii din categoria Mariei Buruiană, începu pentru ea încă de la arestare. Această capacitate de a munci a fost stabilită, din ordinul comandantului închisorii nr. 1 a MAI al RSSM, de către medicul închisorii, Kasatkina, la 18 decembrie 1950. Certificatul, zis medical, cu nr. 284, statua că Maria era „practic sănătoasă”, ceea ce însemna recunoaşterea faptului că, realmente, nu era sănătoasă (se ştia că mai era şi într-un stadiu avansat de graviditate), şi cu toate acestea documentul concluziona că femeia era aptă pentru munci fizice de categoria întâi. 

Aşadar, tribunalului îi revenea sarcina pur formală de a da o înfăţişare pretins juridică statutului real al celor condamnaţi încă înainte de declanşarea procesului. În şedinţa din 24 ianuarie 1951 a tribunalului militar al trupelor de interne ale RSSM, Maria Buruiană a fost condamnată, „în baza articolului 19-54-1 „a” al CP al RSSU, la 25 ani privaţiune de libertate în lagăr de corecţie prin muncă”, iar în temeiul articolului 29, punctele a, b, c, d, e şi f _ la pierderea drepturilor civice pe termen de cinci ani şi la confiscarea întregii averi” (adică a celor câtorva prea modeste obiecte pe care le avea în casa lui Herţa din Flămânzeni _ n.a.)”. 

Urmând, probabil, exemplul celorlalte treisprezece victime ale terorii, judecate în acelaşi proces, Maria Buruiană a adresat, la 28 ianuarie 1951, colegiului militar al Tribunalului Suprem al URSS o cerere de casare a acestei sentinţe, atrăgând atenţia mai ales asupra asprimii excesive a pedepsei la care era supusă şi la faptul că era mamă a trei copii care, după arestarea ei, rămâneau pe drumuri. Dar, prin decizia cu nr. 2-0506 din 14 aprilie 1951, colegiul a stabilit ca cererea „să nu fie satisfăcută, iar sentinţa să rămână neschimbată”. La 20 martie 1951, condamnata, care se mai afla încă în închisoarea nr. 1 a MAI al RSSM, adresa preşedintelui tribunalului militar al trupelor de interne ale RSSM o cerere cu următorul conţinut: „Rog să-mi permiteţi o întâlnire cu fiul meu, Buruiană Gheorghe Pavlovici, care se află în închisoarea nr. 1 din Chişinău. Anunţaţi-mă unde se află ceilalţi doi copii ai mei (unul de 3 ani şi celălalt de 8 ani). Eu îi lăsasem în satul Flămânzeni, raionul Chişcăreni, RSSM. Lămuriţi-mi ce avere a fost confiscată.” Însă răspunsul trimis de tribunalul militar pe adresa comandantului închisorii lasă şi această cerere nesatisfăcută.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: