Grupul antisovietic al lui Filimon Bodiu

Filimon Bodiu, cunoscut şi cu numele conspirativ de Dimitrie Grosu (? – 16 noiembrie 1950), a fost un ţăran basarabean, originar din satul Mândreşti, raionul Chişcăreni (sau judeţul Orhei). Filimon Bodiu a fost conducătorul unui grup antisovietic (Grupul antisovietic al lui Filimon Bodiu), care a activat între anii 1945 şi 1950 pe teritoriul raioanelor Chişcăreni, Teleneşti, Sângerei şi Călăraşi. Există foarte puţine date biografice despre Filimon Bodiu, majoritatea informaţiilor despre el provenind din arhivele A.M.S.N.R.M şi ale fostului KGB. Cercetătorii care au scris despre activitatea acestui ilegalist antisovietic menţionează în primul rând abilităţile de conducător, „calităţile personale deosebite”, „susţinerea de care s-a bucurat din partea ţăranilor” şi inteligenţa cu care acesta reuşea să se ascundă de urmăritorii săi, în condiţiile terorii poliţieneşti instaurate în Basarabia sovietică.

Deşi grupul lii Filimon Bodiu era compus din doar 8-10 persoane, baza socială a grupului era destul de largă. Documentele de arhiva atestă peste 50 de familii care i-au oferit adăpost şi l-au susţinut în activitatea sa, calificată drept „teroristă” de către organele de securitate staliniste. Cercetarea comparată a documentelor a permis istoricilor să conchidă că activitatea grupului n-a fost iniţiată în scopuri de „jaf şi omor”, aşa cum stipulează sentinţele pronunţate membrilor şi susţinătorilor grupului. Nici ţăranii care îl susţineau nu percepeau activitatea grupului ca fiind de natură criminală. Tipul de rezistenţa opusă de acest grup a fost, la început, unul de propagandă. Bodiu organiza „adunări cu ţăranii”, în casele unora dintre participanţi, unde le vorbea despre pericolul sovietzării şi al colectivizării forţate. Aceste acţiuni au fost considerate de autorităţi ca „banditism terorist”. O altă metodă, considerată de autorităţi drept „teroristă”, era intimidarea cadrelor de conducere prin intermediul unor scrisori, în care Filimon Bodiu, folosind expresii care, după părea lui, trebuiau să sune autoritar şi justiţiar, le cerea să nu-i mai jefuiască pe ţărani şi să respecte sentimentele religioase ale acestora. Radicalizarea metodelor de luptă ale grupului se produce după ce organele de urmărire încearcă să-l aresteze pe Filimon Bodiu. Omorurile comise de membrii grupului, e drept, majoritatea în condiţii de autoapărare, au permis serviciilor de securitate sovietice să fabrice o listă extinsă de „acte teroriste-banditeşti”, care îi erau incriminate. Filimon Bodiu moare la 16 noiembrie 1950, împuşacat într-o confruntare directă cu reprezentanţii autorităţilor, care veniseră să-l aresteze la adresa unde se ascundea familia Bodiu.

Grupul antisovietic al lui Filimon Bodiu a fost o organizaţie de luptă antisovietică din Basarabia, care a acţionat între anii 1945 şi 1950 pe teritoriul raioanelor Chişcăreni, Teleneşti, Sângerei şi Călăraşi şi a fost condusă de ţăranul basarabean Filimon Bodiu.

Aparent mică (după estimările unor istorici, gruparea se compunea din 8-10 persoane), organizaţia a reuşit să desfăşoare o activitate de propagandă antisovietică pe parcursul a cinci ani, în plină teroare stalinistă. În componenţa grupului intrau în special ţărani, nemulţumiţi de politica autorităţilor comuniste. Printre aceştia, soţii Bodiu (Filimon şi Olimpiada), care se ascundeau de autortăţi, împreună cu copiii, Vasile Gavriliţă şi Alexandru Aparatu. Mai târziu, grupul se completează cu membri noi: Onisim Roşca, Nicolae Bucilă, Ion Burlacu, Timofei Praşco şi Tudor Chifă. Grupul a avut însă foarte mulţi simpatizanţi şi susţinători, unii dintre care au şi fost acuzaţi, la proces, în calitate de membri activi ai grupului, de exemplu, învăţătoarea Ecaterina Vidraşcu, Grigore Roşca sau Constantin Isofie.

Grupul lui Filimon Bodiu nu avea un statut, o structură bine definită sau program de acţiuni, ca în cazul altor organizaţii antisovietice basarabene (precum Arcaşii lui Ştefan sau Partidul Libertăţii). Metodele de luptă ale acestui grup erau specifice mediului şi mentalităţii tărăneşti. Principala remediere pe care acesta şi-o propunea ţinea de politica sovieticilor faţă de ţărănime, iar faptul că grupul a fost activ pe parcursul a cinci ani de zile se datorează nu numai abilităţii membrilor săi, ci şi susţinerii din partea unui număr mare de ţărani.

La procesul intentat membrilor grupului, în iunie 1951, Olimpiada Bodiu, soţia lui Filimon Bodiu, declarase că zeci de familii le-au oferit adăpost, ascunzându-i de urmăritori. Cercetătorii consideră că fără o bază socială foarte largă, grupul lui Filimon Bodiu nu ar fi putut rezista un timp atât de îndelungat.

Organele represive sovietice au creat grupului o imagine de bandă teroristă, dar datele de arhivă dezvăluie că adevăratul sens al activităţii grupului a fost lupta antisovietică. La una dintre „adunările cu ţăranii”, metodă de luptă practicată de membrii grupului, a fost citit un Apel către ţărani, alcătuit de Filimon Bodiu cu ajutorul Ecaterinei Vidraşcu, prin care ţăranii erau puşi la curent cu activitatea grupului şi îndemnaţi să nu intre în organizaţiile comuniste şi comsomoliste, să saboteze organizarea kolhozurilor şi colectarea de produse agricole de la ţărani. Conform documentelor de arhivă, în Apel se mai spunea: „Degrabă va începe un război al Americii şi Angliei împotriva URSS, în care Uniunea Sovietică va fi înfrântă, ceea ce va aduce la restabilirea vechiului regim” (I.Ţurcanu, E.Postică, V.Boldişor, Lupta antisovietică şi anticomunistă a grupării lui Filimon Bodiu, Literatura şi Arta, 1995, 6 iulie). Apelul mai conţinea elogii la adresa „vechiului regim”, adică a administraţiei româneşti din perioada interbelică.

În afară de propagandă, grupul mai folosea metoda intimidării unor activişti de partid şi sovietici. În ultimii ani de existenţă grupul s-a radicalizat, recurgând la metode violente, în special bătăi şi omoruri, comise, conform cercetătorilor, în condiţii de autoapărare. Sentinţele aduse membrilor grupului conţineau însă şi acuzaţii de asasinat şi jaf. Potrivit opiniei mai multor cercetători, a istoricului Elena Postică, de exemplu, trei erau motivele pentru care acuzatorii au preferat să încarce dosarele membrilor grupului lui Filimon Bodiu cu crime mai grave decât cele pe care aceştia le comiseseră. Mai întâi, autorităţile sovietice nu puteau admite ca adevăratul sentiment al populaţiei băştinaşe din Basarabia faţă de ocupanţi să fie dezvăluit, „nici măcar în materialele şedinţelor secrete”. De aici nevoia de a prezenta lupta grupului ca pe o activitate de tip criminal, şi nu ca pe o mişcare de rezistenţă privită cu multă simpatie de o mare parte a ţărănimii din regiune. În al doilea rând, era mai comod să se dea toată vina pentru crimele lipsite de conotaţie politică, comise în perioada respectivă, pe aceiaşi inculpaţi. În al treilea rând, se presupune că ar fi existat chiar o campanie de „dezinformare premeditată” din partea adevăraţilor criminali, care au profitat astfel de atmosfera de teroare care domnea în societatea basarabeană. (Vezi: Elena Postică, Rezistenţa antisovietică în Basarabia, 1944-1950, Chişinău, Ed. Ştiinţa, 1997, p. 167).

Grupul a fost lichidat treptat, în trei etape, mai întâi fiind arestaţi câţiva dintre cei mai activi membri: Burlacu şi soţii Isofie, şi condamnaţi la câte 25 de ani de închisoare. Mai târziu, prin coruperea unor membri ai grupului (Nicolae Bucilă, de exemplu), s-a organizat prinderea lui Filimon Bodiu. La 16 noiembrie 1950 casa în care acesta se ascundea împreună cu familia a fost înconjurată de reprezentanţii organelor represive sovietice. Familia Bodiu a ieşit din casă şi a opus rezistenţă armată. Filimon Bodiu şi fiul său Ion (care era copil) au fost ucişi în timpul schimbului de focuri. Olimpiada Bodiu a fost grav rănită, iar peste un an a fost judecată şi acuzată de „trădare de patrie”. După uciderea lui Filimon Bodiu a urmat arestarea susţinătorilor şi simpatizanţilor grupului, toţi fiind acuzaţi de „trădare de patrie” şi condamnaţi, după ce, în timpul anchetei, au fost torturaţi şi ameninţaţi cu deportarea celor apropiaţi, dacă nu semnează procesele-verbale, în cea mai mare parte, false.

Ca şi în cazul altor organizaţii antisovietice din Basarabia, grupul condus de Filimon Bodiu s-a dovedit prea slab în raport cu sistemul comunist, iar organele represive sovietice au reuşit nu numai să lichideze grupul, ci şi să distrugă mediul care a făcut posibilă manifestarea atât de explicită, violentă chiar, a rezistenţei faţă de ocuparea Basarabiei de către URSS.